Noutăți / Reîncep examinările pentru permis auto!

„Prima etapă o reprezintă examinarea la proba practică, cu prioritate pentru candidații afectați de măsurile restrictive luate pe perioada stării de urgență, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente în perioada imediat următoare, programarea din oficiu în ordinea programărilor anterioare sau programarea prin intermediul școlilor de șoferi, cu informarea candidaților de către școlile de șoferi. În a doua etapă ne propunem reluarea activității de examinare la proba teoretică aproximativ la două săptămâni după reluarea probei practice, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică”, a spus comisarul Rodica Popescu de la Direcția de Permise și Înmatriculări a Capitalei.

 

Condiții pentru înscrierea la examen în vederea obținerii permisului de conducere sau care solicită examinarea pentru a obține permisul de conducere trebuie să îndeplinească – la data verificării dosarului de examinare, respectiv la data susținerii probelor - următoarele conditii:

a) Vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere este de:

- 16 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule AM, A1 și B1;

- 18 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE,C1,C1E si Tr;

- 20 de ani împliniți, dacă persoana are o experiență de cel puțin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniți, pentru motocicletele din categoria A;

- 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 si D1E, precum și pentru triciclurile cu motor din categoria A;

- 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv.

b) să fie apt/ă din punct de vedere medical și logic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile și subcategoriile pentru care solicită examinarea;

c) să facă dovada pregătirii teoretice și practice, realizată prin cursuri organizate de unități autorizate pentru categoriile sau subcategoriile pentru care solicită examinarea;

d) să facă dovada că domiciliază sau că are reședința, astfel cum sunt reglementate de art. 23^1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările si completările ulterioare, pe raza de competență a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare București.

e) să nu se afle în una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (6) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau să facă dovada că a intervenit una din excepțiile prevăzute de art. 116 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Observații suplimentare

Candidatul declarat RESPINS la proba teoretică se poate prezenta în vederea înregistrării pentru susținerea unei noi probe după o perioadă de cel puțin 15 zile dar nu mai târziu de 1 an de la absolvirea cursurilor scolii de șoferi, la ghișeul de înregistrare, cu actul de identitate și dosarul de examen.

chestionare auto permis de conducere