Vrei să conduci în siguranță, să intervii strategic atunci când apar probleme neprevăzute și să oferi o mână de ajutor când întâmpini o situație neprevăzută? Tot ce trebuie să faci e să te informezi despre normele de prim ajutor pe portal codrutier.ro
Pe portalul nostru codrutier.ro găsești treptele necesare pentru a deveni un șofer excelent și a lua cu ușurință permisul de conducere. Dar ce se întâmplă în situația în care ești perturbat de fenomene neașteptate/probleme care deranjează bunul mers al lucrurilor? Ce se întâmplă atunci când ești martor la accidente sau în cel mai rău caz tu ești victima? Trebuie așadar să fii la curent cu normele de prim ajutor oriunde ai fi, în orice situație.
Organizarea activitații de acordare a primului ajutor este foarte importantă de aceea în momentul când acționăm trebuie să fie maximă atenție, ordonare, competență și fără gesturi inutile. Astfel obții timp prețios, element deseori esențial pentru salvarea victimelor accidentului rutier. În momentul în care se intervine pentru salvarea victimelor unui accident trebuie respectate principii de bază. Aceste întrebări apar deseori în chestionarele auto DRPCIV.
Conducătorul auto care a observat un accident cu victime are următoarele obligaţii:
- să oprească imediat la loculunde a avut loc accidentul rutier
- să distanțeze persoanele curioase
- să utilizeze trusa de prim ajutor
- să ceară ajutorul persoanelor din jur
- să debaraseze victima
- să poziţioneze victima în funcţie de leziunile pe care le prezintă într-un mod corect
- să îndepărteze obiectele vestimentare ce ar putea împiedica sau îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui
- să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor
- să trateze rănile şi arsurile
- să evite manevrele inutile ce pot înrăutăți starea victimei
- să apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară cu sprijinul medical de urgenţă
- să asigure transportul victimei la spital în condiții de maximă siguranță
- să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, hemoragii s.a
- să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului
- să comunice ce măsuri de prim ajutor s-au acordat
- să comunice ora şi minutul aplicării garoului
- să comunice medicamentele administrate
- să comunice schimbările importante în starea victimei
- să comunice cadrelor medicale dacă s-a produs decesul şi ora
- să anunţe poliţia
- să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la dispensar
- să indice organelor de anchetă locul victimei şi al vehiculului
- să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare;
- să prezinte organelor de anchetă martorii prezenţi în momentul producerii accidentului.