Noutăți / Ai fost admis/ă? Iată ce trebuie să faci la primele drumuri

Ai fost admis/ă? Felicitări! Asta înseamnă că ai trecut cu brio de cele 2 probe și că ești pregătit/ă pentru ceea ce va urma. Cunoaștem entuziasmul pe care-l simți și toată starea de bucurie care te-a cuprins. Meriți să trăiești această bucurie, mai ales că ai trecut prin mari emoții. Deși abia aștepți să ieși cu mașina, trebuie să fii atent/ă, mai ales la primele drumuri.

Ia în calcul recomandările noastre și vezi cum acestea ar putea să te ajute. Cu siguranță te vor ajuta, dar te vom lăsa să treci toate informațiile prin filtrul minții tale.

  • Dacă vei conduce mașina familiei, înainte de a pleca la drum, familiarizează-te cu aceasta. Poate este diferită de mașina pe care ai practicat, așadar este necesar să-ți cunoști mașina. Vezi de unde se reglează scaunul, se unde pornești aerul condiționat, pe ce parte alimentezi, cât de mare este mașina și așa mai departe.
  • Aplică semnul de începător pe parbriz și pe lunetă în locuri cât mai vizibile.
  • Roagă pe cineva apropiat cu experiență să te însoțească în primele drumuri. Pot fi drumuri scurte, dar este important ca cineva să fie cu tine în cazul în care te pierzi în vreo situație. Sau pur și simplu, să-ți dea încredere.
  • Asigură-te că poți parca fără probleme, că poți pleca din rampă și că te încadrezi corect pe bandă de fiecare dată.
  • Mergi pe drumuri mai puțin aglomerate la început. Exersează parcarea laterală atunci când găsești un loc gol. Locurile de parcare din orașe sunt uneori greu de găsit, așa că, atunci când vei găsi unul, va trebui să parchezi. Repede. Și bine.
  • Dacă vei conduce o mașină manuală, ai grijă să nu ți se oprească motorul în intersecție. Totuși, dacă se întămplă, nu te panica. Pornește din nou mașina. Nu este o tragedie. Este important să te redresezi și să mergi mai departe. Șoferii din spatele tău vor vedea semnele de începător și vor reacționa ca atare.
  • Fii atent/ă la drum, nu te lăsa distras/ă de telefon mobil (nu cred că trebuie să mai explicăm de ce), de radio sau de orice altceva care îți fură privirea de la drum.
  • Mergi încet, cu viteza cu care te simți confortabil, pe prima bandă.
  • Ai încredere în tine și în ceea ce ai învățat. Ești mai bun/ă decât crezi.

Drumuri bune și în siguranță!

Mulțumim că ai foslosit portalul codrutier.ro. Sperăm că mediul de învățare, chestionarele auto și indicatoarele rutiere te-au ajutat să devii un șofer iscusit!

 

Condiții pentru înscrierea la examen în vederea obținerii permisului de conducere sau care solicită examinarea pentru a obține permisul de conducere trebuie să îndeplinească – la data verificării dosarului de examinare, respectiv la data susținerii probelor - următoarele conditii:

a) Vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere este de:

- 16 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule AM, A1 și B1;

- 18 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE,C1,C1E si Tr;

- 20 de ani împliniți, dacă persoana are o experiență de cel puțin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniți, pentru motocicletele din categoria A;

- 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 si D1E, precum și pentru triciclurile cu motor din categoria A;

- 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv.

b) să fie apt/ă din punct de vedere medical și logic pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor din categoriile și subcategoriile pentru care solicită examinarea;

c) să facă dovada pregătirii teoretice și practice, realizată prin cursuri organizate de unități autorizate pentru categoriile sau subcategoriile pentru care solicită examinarea;

d) să facă dovada că domiciliază sau că are reședința, astfel cum sunt reglementate de art. 23^1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările si completările ulterioare, pe raza de competență a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare București.

e) să nu se afle în una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (6) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau să facă dovada că a intervenit una din excepțiile prevăzute de art. 116 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Observații suplimentare

Candidatul declarat RESPINS la proba teoretică se poate prezenta în vederea înregistrării pentru susținerea unei noi probe după o perioadă de cel puțin 15 zile dar nu mai târziu de 1 an de la absolvirea cursurilor scolii de șoferi, la ghișeul de înregistrare, cu actul de identitate și dosarul de examen.